(+40) 734 664 847 [email protected]

Ce este inteligența?

Termenul ăsta e cam vag, nu credeți? Ce-ar fi să reformulăm întrebarea: ,,Ce înțelegeți prin inteligență?”. Mai bine acum. Într-un articol precedent am menționat o topică precum ,,nouă tipuri de inteligență“, aşadar am să vorbesc despre această constatare în domeniul psihologiei.

Cu siguranță toată lumea a auzit vorba ,,E foarte inteligent.”. Mulți ar zice că persoana în cauză are o situație academică extraordinară, dar dacă nu este chiar aşa? Probabil marea majoritate a oamenilor cunoaşte vorba ,,are şcoala vieții“, dar câți dintre acei oameni ştiu că inteligența nu poate fi conturată neapărat într-o şcoală, fie ea morală sau o instituție?

Notele pot fi un factor de definire al inteligenței, dar nu sunt singurul lucru care ajută la catalogarea cuiva ca fiind ,,deştept“.

Un psiholog american a considerat că testarea inteligenței (prin testele IQ) în câteva domenii şi prin întrebări verbale şi/sau non-verbale nu este adecvată, aşa că a împărțit inteligenţa în nouă părți: inteligența naturalistă, inteligența logico-matematică, inteligența muzicală, inteligența intra-personală, inteligența lingvistică, inteligența existențială şi inteligența chinestezică a corpului.