(+40) 734 664 847 [email protected]

Ești un tânăr entuziast cu vârsta peste 14 ani, știi o limbă străină, deții abilități de comunicare și cunoști aspecte ce țin de Uniunea Europeană? Te așteptăm în echipa Centrului Europe Direct Argeș pentru a te implica în activitățile noastre de voluntariat.

Centrul Europe Direct Argeș este un proiect al Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș din anul 2009 și face parte din rețeaua Europe Direct, care este coordonată de Reprezentanța Comisiei Europene în România. 

La nivel european există 420 de centre Europe Direct, iar în România 24 de centre răspândite geografic în toate zonele țării. Centrele dezvoltă anual programe de comunicare dedicate copiilor, tinerilor, precum și celor interesați de politicile europene, asigurând astfel pentru publicul local un prim contact cu informația europeană. De asemenea, centrele oferă feedback instituțiilor Uniunii, comunicând la nivel central care sunt cele mai frecvente solicitări ale cetățenilor.

Prin intermediul celor doi consilieri de comunicare, Centrul  Europe Direct Argeș oferă informații generale pe teme ale Uniunii Europene; oferă răspunsuri la întrebări despre politicile, programele și prioritățile UE; oferă acces gratuit și asistență pentru accesarea paginilor web ale instituțiilor Uniunii Europene și altor resurse europene online; pune la dispoziție publicului larg o cantitate vastă de broșuri pe diferite subiecte europene; organizează evenimente de comunicare pe teme europene etc.

Dacă dorești să faci mai mult pentru comunitate și îndeplinești condițiile noastre, trimite un CV în format Europass la adresa [email protected] sau vizitează-ne la sediul Centrului Europe Direct Argeș, în cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, etajul I, unde te așteptăm să purtăm o discuție, în urma căreia vei afla dacă ești selectat ca voluntar în cadrul proiectului nostru.

Echipa Europe Direct Argeș

[email protected]

Consiliul Județean al Elevilor Argeș recomandă cu încredere participarea la activitățile desfășurate și organizate de către Europe Direct Argeș.